In Sri Lanka, dominante sunt doua mari religii, hinduismul si budismul. Pe langa acestea mai sunt si cativa reprezentanti ai Islamului si mult mai putini crestini.
Budistii si templele lor sunt faimosi pentru grandoarea acestora, uneori fiind chiar si aurite, dar si pentru templele in pesteri (cum a fost si cazul celui vizitat de noi) in timp ce hindusii au temple mai modeste, cu sculpturi din lemn si cu miros de betigase parfumate.
Cel mai frumos templu pe care l-am vizitat a fost in Dambulla, Golden Temple (Templul de Aur) dominat de o statuie imensa a lui Buddha. Dupa o urcare de 200 de trepte am ajuns si la pestera unde se aflau peste 150 de statuete cu Buddha. Am fost pusi sa ne descaltam, ne-am ars pe picioare calcand pe cimentul fierbinte al aleii care ne ducea spre templu, iar in final, in pestera intunecoasa, dar racoroasa (!) am vazut statuile si picturile. Erau o multime de statui cu Buddha in pozitie de meditatie sau intins pe o parte, iar pe peretii si tavanul pesterii erau pictate diverse scene din miturile acestei religii. Din pacate nu aveam voie sa facem poze asa ca am reusit doar sa fac repede o fotografie pe cand ne pregateam sa iesim din pestera.
Un alt loc folosit de calugarii budisti pentru meditatie, dar care pe vremuri a fost si un loc de relaxare pentru imparatul Dhatusena este uriasa stanca Sigiriya supranumita si Stanca Leului (Lion's Rock). Astazi, din resedinta regala au mai ramas doar superbele gradini cu iazuri si alei din caramida, alaturi de fortificatiile si micile bazine cu apa care te asteapta pe stanca, dupa urcarea a 1200 de trepte pe o caldura infernala. De deasupra se vede pana departe in zare, dar vederea spre oceanului este impiedicata de lanturile de munti.
Ma atrage mai mult gradina cu bazinele racoroase, decat templul cu aleea incinsa :)
RăspundețiȘtergereDa, aleea era incinsa si talpile noastre la fel, dar odata ce am patruns in pestera am uitat de toate :) Gradinile erau foarte frumoase, sunt convins ca ti-ar fi placut :)
RăspundețiȘtergere