vineri, 1 mai 2015

Sri Lanka

Stiti ca prin sudul Indiei se afla, ascunsa oarecum, o insulita mica si rotunda, ignorata aproape de toata lumea? Despre Sri Lanka este vorba si nici macar nu este atat de mica pe cat pare (decat in comparatie cu India vecina).
O descriere scurta a acestei insule ar fi: un mix de culturi si religii, "miroase" a India, dar semne ale prezentei britanicilor si olandezilor sunt peste tot, iar cel mai important aspect, inca nu este considerata un paradis turistic si implicit numarul turistilor nu este foarte mare. Dar repet, inca. Si spun inca pentru ca la ce potential are tara si la cat de frumoasa si nedescoperita este, cu siguranta in viitor se va umple de turisti din toate colturile lumii.
Sri Lanka este destinatia ideala pentru cineva care cauta aventura, e dornic sa mearga in safari si sa vada o multime de animale in mediul lor natural, dar pe de alta parte si cei care sunt in cautarea cunoasterii unor culturi si religii noi (in cazul Sri Lanka budism si hinduism) sau a plajelor paradiziace cu palmieri si apa turcoaz se vor simti minunat aici. Stiu ca am citit undeva despre Sri Lanka ca nu e nici haosul din India, nu e nici luxul din Tailanda sau Malaezia, e undeva pe la mijloc, ceea ce mie mi s-a parut ideal. Am cam facut de toate in vacanta asta. Bai in ocean, safari in care am vazut animale deosebite, culminand cu elefanti asiatici si leoparzi, am vazut balene albastre si delfini in apele Oceanului Indian, am vizitat temple budiste si hinduse, si am mers intr-o excursie printre mangrove si ne-am plimbat cu tuk-tuk-urile omniprezente pe insula. Cu mancarea nu ne-am prea impacat, cel putin unii dintre noi datorita mirodeniilor foarte puternice si a iutimii tuturor preparatelor traditionale care iti faceau gura, si de fapt tot corpul sa iti ia foc.
Despre oameni pot spune doar ca sunt foarte saraci majoritatea, dar asta nu inseamna ca nu sunt cinstiti si dornici de a primi turisti.
A, era sa uit. Ceaiurile! Sri Lanka este faimoasa pentru plantatiile sale de ceai. Cel mai faimos si cautat este ceaiul negru, dar eu l-as recomanda cu caldura si pe cel de iasomie.










Despre templele vizitate si cultura budista si hindusa, altadata.

2 comentarii:

  1. Pozele cu marea arata exceptional ! Si ma atrage faptul ca se cultiva ceai. Dar nu m-as incumeta sa intru in jungla :) Chiar toate mancarurile erau iuti ? Inseamna ca te-ai saturat de curry. La desert, fructe ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceai gaseai peste tot :) Da, aproape toata mancarea indiana si srilankeza e picanta, de aceea nu prea am putut manca...noroc ca aveam si mancare "europeana". La desert ananas, papaya, fructul pasiunii si orez cu lapte servit in frunza de bananier :)

    RăspundețiȘtergere