Cei mai multi oameni percep florile ca pe ceva decorativ, nicidecum ca pe ceva care ar putea fi folosit ca aliment. Desi in alte tari exista retete de mancaruri care contin flori, sau chiar restaurante care includ in preparatele lor flori, la noi, in afara de dulceata de trandafiri, nu se prea folosesc pe post de aliment.
Unele sunt chiar bune la gust, cum sunt spre exemplu trandafirii, coltunasii sau florile de salcam. Altele, sunt mai degraba aspectuoase, de exemplu garoafele de gradina. Este foarte important insa ca florile folosite in mancaruri sa nu fie stropite inainte cu niciun fel de substante chimice.
Asadar, florile care pot fi folosite de catre bucatarii priceputi (nu este si cazul meu) sunt:
Flori se salcam
Este binecunoscut faptul ca florile de salcam se mananca si sunt chiar foarte aromate si gustoase. Oamenii de la tara, in special, consuma cu placere florile salcamului, atunci cand acesta infloreste, in luna mai, si chiar fac flori-pane.
Trandafiri
Trandafirii sunt folositi, in primul rand, pentru dulceata de trandafiri dar si in alte dulceturi, si, de asemenea, pentru jeleuri, datorita aromei si a mirosului puteric pe care il au petalele rozelor. Tot din trandafiri se prepara si serbetul de trandafiri, care era considerat un desert de lux, fiind servit inclusiv in palatele sultanilor Imperiului Otoman.
Galbenele
Au un gust piperat si usor amarui, care se aseamana putin cu sofranul. Se folosesc in principal pentru a da culoare preparatelor.
Crini
Se folosesc doar anumite soiuri de crini in gastronomie, acelea avand un gust dulceag. Pot fi inclusi in salate, sau ca suport pentru inghetata sau serbet.
Flori de dovleac
Sunt foarte apreciate si cautate, din ele preparandu-se florile de dovlecel umplute, o reteta specifica tarilor din sudul Europei ce consta in umplerea florilor cu branza ricotta sau cu alte sortimente de branza sarata. Se folosesc in principal bobocii care nu sunt inca deschisi.
Condurasi
Se pot consuma atat florile frumos colorate, cat si frunzele. Se folosesc in principal la salate, carora le dau un gust piperat, sau ca si garnitura.
Gladiole
Poate parea suprinzator, dar chiar si gladiolele se pot consuma, in special in salate. Daca nu, pot constitui un decor minunat pentru alte feluri de mancare.
Lavanda
Se foloseste foarte mult in sudul Frantei, dar si in alte zone, pentru deserturi sau ceaiuri, datorita aromei puternice. Uleiul de lavanda este folosit pentru tratarea multor boli, printre care diabetul sau afectiunile respiratorii.
Flori de mar
Florile de mar, atat de indragite de poporul roman, fapt demonstrat de numeroasele obiceiuri si traditii care se leaga de ele, de la colinde si pana la obiceiul de a pastra crengute de mar intre Sfantul Andrei si Craciun in speranta ca vor inflori. Acestea, cu o aroma dulce, se pot insa si manca, acoperite cu sirop sau zahar, sau doar ca si decor pentru diverse deserturi.
Foarte interesant si bine venit articolul. Despre unele flori stiam ca sunt comestibile si chiar le-am folosit dar, despre altele, nu stiam ca au si valoare gastronomica. Weekend placut.
RăspundețiȘtergereMultumesc, asemenea va doresc si eu!
RăspundețiȘtergere